Cezar Preda la Interne? Iar!
“Vicepreşedintele P.D.-L., Cristian Boureanu, a lansat, ieri, în plin scandal al demisiei ministrului Vasile Blaga, un zvon prin care ne-a transmis că şefia ministerului Administraţiei şi Internelor ar putea fi preluată de Cezar Preda. Boureanu susţine că premierul Emil Boc a primit mandat din partea Biroului Permanent al P.D.-L. să înainteze o listă cu şase propuneri pentru funcţia de şef al Internelor şi a menţionat şi cîteva nume dintre cele mai vehiculate: Traian Igas[...]„
Critici de partid
“Politistii care au manifestat la Bucuresti au calcat stramb. Aceasta este parerea liderului PD-L Buzau, Cezar Preda care critica dur atitudinea grevistilor. Preda considera ca politistii au dat dovada de un “comportament nedemn”, au incalcat legea si au “injosit simbolurile nationale”. Ca si Traian Basescu, liderul democrat este de parare ca gesturile lor trebuie pedepsite.[...]„
Liberalii au pierdut votul de aur
“Localnicii din Rîmnicelu vor merge, din nou, la urne, duminica viitoare. Primul tur al scrutinului pentru desemnarea edilului-şef al comunei s-a terminat indecis, chiar dacă, Dumitru Stanciu, candidatul cu care liberalii au intrat în luptă, a obţinut cele mai multe voturi.Un scrutin fără "plîngeri" oficialeScrutinul desfăşurat duminică, în comuna Rîmnicelu, pentru desemnarea unui nou primar s-a încheiat indecis, pur şi simplu pentru că nici [...][...]„
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, interzice culturile modificate genetic
“Tema cultivării în România a organismelor modificate genetic (O.M.G.) naşte dispute în interiorul Guvernului. Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a transmis în teritoriu o notă prin care interzice culturile modificate genetic, însă, şeful de la Agricultură, pedelistul Valeriu Tabară, crede că decizia colegului de Cabinet nu va aduce beneficii ţării noastre, care va rămîne "codaşa Europei" în ceea ce priveşte producţia agricolă. Cum se va sfîrşi disputa celor doi miniştri[...]„
"În defavoarea deputatului..."
“Organizaţia neguvernamentală, "Societatea Civilă pentru Democraţie" a publicat, recent, anumite părţi ale unui studiu privind eficienţa parlamentarilor, în care liderul liberalilor de la Buzău, deputatul George Scutaru, este apreciat ca fiind "mult mai familiarizat cu activitatea şi tehnica parlamentară decît cu activitatea în teritoriu". Autorii studiului susţin că nici unul dintre proiectele promise, în campania electorală din 2008, de George Scutaru, nu a fost dus la îndep [[...]„
Relaţia dintre Boşcodeală şi Mocanu se şubrezeşte?
“Intens clamata relaţie indestructibilă dintre mai marii P.S.D. pare să se şubrezească. La sfîrşitul săptămînii trecute, după incidentul dintre Victor Mocanu, preşedintele Consiliului Judeţean, şi o parte dintre medicii Spitalului Judeţean, finul lui Constantin Boşcodeală a avut o reacţie deosebit de dură deşi se ştie că Ioniţă este un tip care mai degrabă tace decît vorbeşte în calitatea sa de şef al asociaţiei de breaslă a doctorilor. Vineri, însă, atitudi[...]„
Nu ştie, nu cunoaşte
“Liderul PD-L Buzău, Cezar Preda, spune că n-are nici o legătură cu decapitarea conducerii Poliţiei Municipiului Buzău şi susţine că nici nu-i cunoaşte pe ofiţerii care şi-au dat demisia în bloc. Potrivit unor surse din Poliţia buzoiană, demisiile celor 5 ofiţeri ar fi fost dictate de şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Ion Marin, ajuns se pare la comanda Inspectoratului Judeţean de Poliţie cu sprijinul PD-L. Şi numele adjunctului lui Ion Marin, comisarul Laurenţiu P[...]„
Cu traista la Bucureşti
“Pedeliştii de la Buzău au trimis o listă la Centru cu potenţialii candidaţi pentru alegerile locale şi generale. Lista a fost întocmită de secretarul general al organizaţiei judeţene, Liviu Mocanu, şi va fi folosită de partid pentru un sondaj de opinie care se va face în luna martie. Parcurgînd lista care ne-a parvenit şi nouă vedem că nu sînt mari surprize. De pildă, Viorel Constantinescu mai vrea un mandat de senator, iar Valeriu Alecu unul de deputat, Cezar Preda însă e l[...]„
Numărul aleşilor, sub semnul întrebării
“Reducerea populaţiei judeţului, aşa cum reiese din datele preliminarii ale recensămîntului desfăşurat în luna octombrie a anului trecut, ar avea ca şi consecinţă, reducerea numărului de parlamentari. Păstrînd regula prezenţei în Parlament a unui deputat la 70.000 de cetăţeni, Buzăul ar putea pierde un mandat, avînd în vedere scăderea masivă a populaţiei reliefată de recensămîntul de anul trecut, cu repecusiuni majore asupra numărului de aleşi. Faţă de cum 10 ani, c[...]„
El spune că vor ieşi din grevă
“Deputatul PD-L, Cezar Preda, crede că în această săptămînă, parlamentarii Opoziţiei se vor întoarce la treabă. El mai spune că o dată cu prelungirea grevei de lux, cetăţenii ţării vor vedea cum parlamentarii opoziţie au ajuns să aibă programului lui Crin Antonescu. Însă nu se ştie dacă previziunile lui Cezar Preda se vor adeveri deoarece din cauza vremii s-a decis ca activitatea în Parlament să se desfăşoare în comisii. Conform programului postat duminică pe site-ul [...]„
Un deputat loial
“Într-un clasament al prezenţei deputaţilor, PD-L-istul Valeriu Alecu ocupă locul 49. Parlamentarul U.S.L se află printre cei mai loiali membri ai partidului votînd în majoritatea cazurilor aşa cum a propus PD-L. Potrivit acestui clasament, în 99,2% din cazuri, parlamentarul a votat aşa cum i-a impus partidul. De altfel, ca majoritatea parlamentarilor PD-L, deputatul Valeriu Alecu a respectat întocmai ordinele de partid chiar şi atunci cînd actele normative ar fi afectat bunăstare[...]„
M-am săturat de lichele
“"Problema USL este că are prea mulţi candidaţi care stau bine în sondaje", zice secretarul-general al P.S.D., celebrul Liviu Dragnea, unul şi acelaşi personaj care a babardit milioane de euro împreună cu nevastă-sa, Bombonica, prin firmele unor apropiaţi. La rîndul său, Bombonel, aşa cum îl alintă cunoscătorii cărora culoarea roz le produce fluvii de plăcere neîmpărtăşită, adică Adrian Năstase, îşi exhibă umorul prost pe blogul personal, acolo unde inventează unită[...]„
Nu stiu, nu cunosc
“Mazilirea capilor Politiei Municipale Buzau nu este opera mea. Asta sustine presedintele PD-L Buzau deputatul Cezar Preda care afirma ca nici nu-i cunoaste pe ofiterii care si-au dat demisia in bloc de la comanda Politiei. Mai mult, Preda declara ca-i va sustine mereu pe oamenii legii in activitatea lor.[...]„
